Că n-a să poţi lumina să mai vezi,
Şi-ai să te rătăceşti prin indulgenţe,
Fără să-ţi ai motive să creezi.
Să nu dai sens absurdelor tendinţe
Ce preamăresc ciudate împărţiri,
Că rătăci-vei drumul prin credinţe
Şi-ai să confunzi realele iubiri.
Să nu te-ncrezi că poţi avea puterea
De-a copia un alt model de-a fi,
Că rătăci-vei până şi durerea
Care îţi poate drumul netezi.
Să nu-nţelegi conturul simplă formă,
În care poţi să vezi închipuiri,
Chiar dacă simţi o linişte enormă,
Uitând de-ale prezentului trăiri.
Să nu visezi că poţi ceea ce-n vise
Te face să te-ncrezi în infinit,
Oricât ai şti că toate-ţi sunt permise
Sau dacă prea puţin te-ai amăgit.
Să nu pui preţ pe preţul foarte mare,
Când n-ai reper în altceva real,
Mai bine crezi în semnul de-ntrebare,
Cu riscul de al pune-n mod banal.
Să nu mai crezi că poţi să ştergi amprente,
Când puse-au fost, fără gândiri, profund,
Urmările-s de-a pururi evidente,
Alte amprente greu le mai ascund.
Să fugi, iubito, clar, de aparenţe,
Să nu te uiţi o clipă înapoi,
Că prea crezând în mari coincidenţe,
Pierdea-vei judecata de apoi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu