Forța cu forța

Nu mai găsim o cale-ndeajuns
De-ntoarcere în drum de pe cărare,
Că-n lumea noastră, iată, s-a ajuns
Să fie violenţa, în rang, mare.

Acesta-i adevărul nefardat,
Realitatea fiecărei zile,
În care morţii-s morți cu-adevărat
Prin întâmplări, de felul lor, febrile.

Oricine are-o armă-i vânător
Şi vânătoarea-i doar o simplă joacă,
S-au învăţat şi ţintele că mor
Ba uneori chiar moartea îşi provoacă.

La maximum e urletul în iad,
Că numai el, prin lume, se aude,
De teama lui, fără crâcnire, cad
Mari caractere, simpli oameni, iude.

Mai nimeni nu mai e în firea lui,
Ca buruiana tot apar excese,
Se pare că-mpotrivă nimeni nu-i,
Şi nimănui nu pare să îi pese.

Tot neamul omenesc e chinuit,
Chiar adormirea-i este tot din frică,
Şi dimineaţa-l prinde obosit
Din pat, din altă frică, se ridică.

Gândul dintâi se naşte proiectil,
Gata oricând de-a condamna la moarte,
Chiar şi un biet, nevinovat, copil,
Orice se vrea al vieţii semn să poarte.

Mai râdem câteodată, de necaz,
Cu-n gest ce chiar ne scoate din sărite,
Că vom sări în aer din extaz
În ziua violenţei fericite.

Concertele de rock sunt cu ecou,
Muzica lor mereu, mereu îndeamnă,
De-a defini prin moarte omul nou,
Şi-a nu mai şti ce viața mai înseamnă.

Nota forţată e deja un mod,
Un clar concept pe pace colectivă,
Aşa că-i vremea unui nou exod,
Măcar înspre comuna primitivă.

Se face uz concret de staniol,
Cu strălucirea lui năucitoare.
Iubirea are sens şi prin viol,
Avortul dă încredere-n onoare.

Chiar şi fiorul azi e violent,
Nici lacrima, de teamă, nu se-arată,
Mai e văzută doar ca ornament,
Venind dintr-o vechime alterată.

Se moare din orice, dintr-un nimic,
Mereu mai crud, mai violent se moare,
Tăcerea cară morţii, e un dric
Ce-apare, zi de zi, la drumul mare.

E groapa deznădejdii cât un hău,
Dar ne dorim, de tot plecăm din lume,
Măcar să ne omoare un călău
Ce-i cunoscut şi-şi are un renume.

Atât mai e de spus, când, dinspre cer,
Alarma violenţei ne-aminteşte
Că darul vieţii noastre-i efemer,
Şi scurt, de nu-i trăită omeneşte.

Nimic din ce-i real nu ne e sfânt,
Nimicul este singur luat în seamă.
Asaltul violenţei pe Pământ
Continuă spre cea din urmă dramă.