Ai spus c-ai să-mi apari... dar ai uitat,
Te-a prins în mreje graba vieţii tale,
Şi timpul a trecut, necugetet,
Dând clipelor pedepse capitale.
Drumul ţi-a fost, se pare, totuşi greu,
Şi te-ai oprit în clipe de-aşteptare,
Lăsând speranţei gândul, cam ateu,
Că pentru noi, am eu, firesc, răbdare.
Din când în când, idei îţi amintesc
De-a nu uita, chiar de gândeşti că-i bine,
Că timpului m-arăt că-mbătrânesc
Ca, vrând-nevrând, să uite el de tine.
De strajă stau, în pază am un vis
Ce s-a lăsat pornit spre împlinire,
Şi-ţi e dator, aşa cum i-ai promis,
Cu o întreagă noapte de iubire.
Aştept, te tot aştept, sunt răbdător,
Temeri nu am de trecerea prin viaţă,
Greu însă-mi e că ştiu că-ţi sunt dator
Cu focul ce-l vei şti că te dezgheaţă.
Destule am, motive, să susţin,
Că-i bine mai târziu decât în grabă,
Că vorbe simple fapte mari devin...
Faptele mari nu-s marfă de tarabă.
Şi cred mereu... tu poate nu mai ştii
Cât au rămas cuvintele s-aştepte,
Din depărtări aproape să îmi vii,
Să poată fi, brusc înălţării, trepte.
Ai să-mi apari, aşa cum ai promis,
Dar timpului nu-i vei mai vrea măsură,
Şi, împlinind tot ceea ce ai zis,
Viaţa-ţi va lua o altă-ntorsătură.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu