Chiar dacă unii-mi caută model,
Identitatea mea nu e precară,
Nu-s genial dar nici un pierde-vară,
Nu mă-ncadrez nicicând, perfect, pe el.
Şi unii spun că, să mă nasc, n-am vrut,
Oricât era, în juru-mi alb de iarnă,
Voiam uitare-n drum să mi se-aştearnă,
Voiam să fiu de la-nceput trecut.
Într-un altfel, cumva s-a hotărât,
Dar n-a fost totul printr-a mea voinţă
Am viaţa obligaţie-n sentinţă,
Că tot ce pot nu este doar atât.
Grija având la tot ce am în jur,
Ca să o am, în amintire, toată,
Am revenit, având-o asumată
De la detalii până la contur.
N-am nici mai mult, cum nici n-am mai puţin,
Din ceea ce un om, oricare, are,
Dar îmi respect întreaga asumare,
Chiar dacă simt şi gustul de pelin.
Viaţa mi-o puneţi voi pe calapod
Şi, după cum gândiţi, îi daţi valoare,
Chiar încercaţi un fel de modelare,
Că, totuşi, orişicum, sunt incomod.
Câteodată vreţi să-mi puneţi nimb,
Iar alte ori coroană înspinată,
Eu chiar vă cred, dar ştiţi că niciodată
Principiul vostru nu pot eu să-l schimb.
Unii m-au ars, în gândul lor, pe rug,
Considerând curată erezie,
Când într-un rând, ori într-o poezie
S-a înţeles că un tabu distrug.
Conjuctural, din suflet ori instinct,
Am fost purtat în gânduri cu iubire,
Spunându-se că dat îmi e-n menire
Să pun pe adevăr accent distinct.
Iar unii, mai cu har, m-au acuzat
Că-mi plagiez o proprie idee,
Sau că, scriind, vorbesc despre femeie
Ca un beţiv mereu afemeiat.
Cu toate-acestea nu mi-a fost să scap
De mult căutătorii de modele
Ce-şi tot doresc să-ncap cu totu-n ele,
De la picioare până peste cap.
Asemănări mi-au căutat mereu,
Prin comparaţii pur vectoriale,
Vizând conjuncţii preferenţiale
De ageamiu slujind un corifeu.
M-au comparat ca formă şi ca stil,
Ca ritm, ca rimă, chiar şi ca măsură,
Ca simplitate ori ca anvergură,
Găsindu-mă de-a dreptul instabil.
Lipsiţi fiind de minime idei,
Voind să facă acte de cultură,
S-au oferit, în spirit de-aventură,
Să-mi dea, chiar şi trăirilor, temei.
De adevăr puţin se ţine cont,
Nu are nici esenţă nici valoare
Când nu devine muză creatoare,
Celor ce văd un singur orizont.
Acum îmi este clar... Totu-i redus
La critica cu rol de-a critica,
La care n-ai altceva aştepta
Decât s-ajungi cu totul descompus.
Dar sunt şi mulţi cu lipsă de curaj,
Ce doar aşa ajung să recunoască
Ce cărţi au fost în stare să citească
Atraşi de al negării brut miraj.
Mă tot trezesc, de oameni mari, lipit
Ori pus cu nu ştiu cine în balanţă,
Şi nici nu ştiu de pot avea speranţă
Că nu voi fi, la moarte, osândit.
De multe ori ajung să fiu citat
Cu nume de anexă anonimă
Când nu-nţeleg de ce mi se suprimă
Un drept procedural şi garantat.
În comparaţii tot mereu exist,
Indiferent de gânduri ori simţire,
Dar asta-i bine... Dat îmi e spre de ştire
Că eu, prin vers, cu mine coexist.
Când scriu, eu scriu... şi fac, oricum, la fel,
Ca cei cuprinşi de tagma literară
Identitatea însă-mi este clară
Şi numai eu îmi sunt real model.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu