Să ne-ngropăm, iubindu-ne-n nisip,
Şi, răcoriţi de mare cu-a ei vrajă,
Să dăm uitării orişice tertip.
Şi-ai vrea să stai, sub umbra-mi, toată goală,
Când luna plină nu se va grăbi
Să dea unui Luceafăr socoteală
Că zăboveşte mult a ne privi.
La fel de mult, în plină zi cu soare,
Pe ţărm de mare-ai vrea să mă surprinzi,
Când vântul te sărută pe picioare,
Şi tu-ntre ele vrei să mă cuprinzi.
Să-ţi îmblânzesc, cu tot ce pot, fiinţa
Stingând încet al pântecului foc
Şi să-ţi subjug, în mod subtil, dorinţa,
Intrând profund într-al trăirii joc.
Dezlegi, cu îndrăzneală, şnurul bluzei,
Voind să cred că e fără motiv,
Cu degetu-mi trasezi conturul buzei
Şi-apoi mă-ntrebi de ce-s prea emotiv...
Mizând pe toată-ţi pura fantezie,
Nici unde n-am, nici cum să mă retrag,
Deşi te-acuz de-o mare erezie,
Îţi caut leac, asemeni unui mag.
Voalul fin alunecă pe piele,
Nici sânii coborârea nu-i opresc,
În ochi îţi văd cum ploile de stele
Se-aprind, şi ard, şi foc ceresc vestesc.
Să mergem dar, să înnoptăm pe plajă,
Pecetluind, cu forma-ţi pe nisip,
Ideea ce ne stă, mereu, de strajă,
Şi faptei îi dă formă, îi dă chip...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu