Se pare c-ai uitat... Eu cred în tine
Și nici o vorbă nu-i rostită-n plus,
În mod firesc, așa cum cred în mine,
Știind ce-nseamnă a privi în sus.
Multe se văd privind de la distanță,
Detaliul nu-i, de-aproape concludent,
Și are mai puțină relevanță
Când conținutul nu e consistent.
Dacă îți spun, direct, să iei aminte,
Chiar, poate, să privești de două ori,
Nu căuta secrete în cuvinte,
Ci urcă-ți ochii, repede, spre nori.
Ascult ce spui ca nu cumva să-mi scape
Părerea ce-mi arată un alt vad
Pe care pot să șiroiască ape
Salvându-mi maluri ce sub valuri cad.
Posibil nu mai știi... Eu cred în tine,
Chiar dacă tac și multe nu răspund
Ideii care ție-ți aparține,
Părând mai mult că sensul îl confund.
Cum timpul trece fără să se-arate
În mod direct și, simplu, definit,
Nu iau ca-ntreg o simplă jumătate,
Chiar dacă e, ca pol, un infinit.
Pun totul în dovezi și argumente,
Ca-nțelegând al vieții pas real,
Să nu vin cu proteste vehemente
Spre echilibrul meu sentimental.
Aluzia e forma evazivă
Prin care-ți spun ce hotărâri mai iau
Ca să-nțelegi cât e de obiectivă
Și căror spuse importanță dau.
Învață, dar, din nou... Eu cred în tine,
Dar cred așa, după modelul meu,
Nu spun nicicând că este rău sau bine,
Dar nici eschivei nu îi sunt traseu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu