sâmbătă, 26 ianuarie 2019

Confuzie de întrebare

Sunt întrebat ce am și ce-am avut,
Punctată e ideea de avere,
Iar eu răspund că am ceva trecut
Dar am doar viitorul în vedere.

Mi se arată clasicul model
Al omului ce a trecut prin viață
Și strângător a fost, în orice fel,
Ca un pescar pândind prin copci de gheață.

Sau mi se dau exemple, chiar mai mult,
Povești cu luxul lor de amănunte,
Sunt parcă obligat să le ascut,
Când vor cu gândul lor să mă confrunte.

Eu recunosc, sunt chiar laudativ
Spre cei ce viața-și au în altă formă,
Dar și așa, nu văd nici un motiv
Să-mi am trăirea-ncorsetată-n normă.

Ce-am adunat lumește e puțin,
În banii lumii nu e o valoare,
Esențe pure care-mi aparțin
Și întru totu-mi sunt împlinitoare.

Le-am adunat cu timpul, bob cu bob,
Trecând prin toate și-nvățând din toate
Să nu fiu oală spartă ori un ciob,
Ori cel ce se-mbulzește dând din coate.

Grămadă s-au făcut, s-au înmulțit,
Chiar au rodit, uitând să dea de veste,
Argumentând în mod amănunțit
Ceea ce azi mi-e viața ca poveste.

Mereu sunt întrebat, mereu răspund,
Cu-același sens, cu țintă spre avere,
Că am ajuns deja să mă confund,
În mod tacit, cu-a lumii nevedere.

Niciun comentariu: