Cuvintele deja îți sunt rostite,
Când le-ai rostit știai că au un rost,
Așteaptă să se vadă împlinite,
Să povestească ele cum a fost.
Voiam să-ți scriu, și-așa cum au fost scrise
Aceste rânduri au avut un sens
Căci porțile ce-au fost mereu închise
Azi s-au deschis, deși în contrasens.
Par toate-a fi de ceva-mpiedicate,
Ca nu cumva sfârșitul să-i grăbim,
Desțelenind terenuri înierbate
Indestructibili chiar să devenim.
Trecem prin furci de cer, ori caudine,
Prin trecători cu bolovani ce cad
Ca să uităm să vrem ce se cuvine,
Tot căutând un mal pe-al apei vad.
Îți e dorință, și îmi e dorință,
Ieșirea din prealungul compromis
În care ne-am pierdut, cu prisosință,
Puterea de-a trăi real ca-n vis.
Doar noi, prin noi... expresia comună,
Dându-i esență ne mai este leac,
Chiar primul pas, o noapte împreună
Va pune deznădejdilor capac.
Grăbește-te încet, dar te grăbește,
Totul veni-va fără a vesti,
Punându-ne prin fapte, omenește,
În rol firesc, în rolul de-a trăi.
Totul va fi ca o coincidență,
Moment de nimeni, cumva, pregătit,
Însă strident prin clara-i evidență,
Și forța ce-l va face neoprit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu