Sunt unii ce mă văd picat din cer,
Dintr-o eroare-n vreme de furtună,
Și suferind de multul stat în ger
Tot așteptând o zi cu vreme bună.
Mă gratulează cei cu mult tupeu,
Crezând că pot cu-o vorbă a mă-nvinge,
Văzându-mă că-mi este parcă greu
De-a pune gaz pe foc și a nu-l stinge.
De multe ori nu vreau să mai vorbesc
Cu mult prea multa laudă de sine
A celor ce, cu voie, mă jignesc,
Că doar așa se cred că le e bine.
Unii mă văd, iar alții nu, rebel,
De după cum îmi pun câte-o problemă,
Dar eu mă știu, în orice caz, la fel
Ieșind mereu din omenesca schemă.
Sunt poate, chiar așa, din cer picat,
Și-ajuns aici, fiind în rătăcire,
Multe idei, cu timpul, am uitat,
Dar tot mai am destule-n amintire.
Dar n-am uitat, deși nu-mi e știut,
Că am un drum și drumul e spre țintă,
Și, pas cu pas, deja mi-e cunoscut
Că, întru tot, el chiar mă reprezintă.
Venind să-nvăț, puteam să și abdic
De la fireasca asumată-ndatorire,
Să troglodesc, să nu mă mai complic,
Să cred că tot ce-i dat așa-i să fie.
Sunt învățat să fiu ceea ce sunt,
Să motivez chiar semnul de-ntrebare
Când, repetat, chiar el e amănunt
Al nașterii-mi din simplă întâmplare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu