Ninge iar, iubito, iată ninge,
Drum de iarnă înspre tine bat,
Albul dimprejuru-mi mă convinge,
Că firescu-i uneori ciudat.
Hărțile îmi spun că ești departe,
Timpul cere o măsură-n plus,
Iarna joacă însă doar pe-o carte,
A se pierde ei îi e exclus.
Nu-și găsește timp de așteptare,
Nici măcar în urmă de-a privi,
Albul ei nu-i semn de întrebare,
Netezește drum spre ce va fi.
Și tot curge albul și tot curge
Peste câmpul fără orizont,
Peste pragul nopților se scurge,
Exilând al somnului afront.
Este iarnă, plină-i de tăcere,
Vântul doar se-aude fremătând,
Viața dreptul de-a trăi ni-l cere,
Prin zăpada iernilor din gând.
Norii curg, ninsoarea îi golește,
Alții vin și li se pun în loc,
Vezi prea bine, ceva ne oprește,
Am uitat să ne-ncălzim la foc.
Vin spre tine gândurile mele
Prin nămeții marii așteptări
Pe un drum ce-i arătat de stele
În tandem cu marile iertări.
Totu-i alb și n-are mărginire,
Parcă văd o lume la-nceput,
Și o cale dreaptă spre-mplinire,
Cu tot sensul ei de absolut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu