Această viața e un caldarâm
Cu jocuri ce dau cărțile pe față,
În care ne iubim sau ne urâm
Și căutăm lumini prin copci de gheață.
Că nu suntem deloc întâmplător
Mai jos, mai sus, pe drum ori în răscruce,
Nu-i prea-nțeles de simplul muritor
Ce tot ar vrea o altă cruce duce.
Jucăm pe-aici, dar totu-i hotărât
Prin legi ce nu sunt lumii cunoscute,
Ce pune om frumos în chip urât
Și definește praguri absolute.
Ca-n orice joc rămâne de ales
O cale ce ne pare a fi dreaptă,
Pe care-n mod firesc se întrețes
Gânduri ce-ajung întotdeauna faptă.
Alegere mereu, mereu numim
Ideile ce se pornesc din minte
Atunci când adevăru-l ocolim
Și-l îngropăm sub valuri de cuvinte.
Mai recunoaștem, rar, din când în când
Că nu ajuta multa rațiune,
Când moara minții macină un gând
Pierzând adevărata noțiune.
Jocul mereu ajunge a fi joc,
Multe căderi ajung a fi urcare,
Sau cei ce urcă se aruncă-n foc,
Avându-și focul singura scăpare.
Drumul prin viață-i nedeterminat,
Atât vedem, atât putem susține,
Noi însă doar l-avem de terminat,
Și numai pasu-i tot ce ne-aparține.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu