De-s vinovat nu-mi este dat să știu,
Pot doar gândi că am, ca om, o vină,
Sau poate-s vinovat că pot să scriu
Despre ceva ce iese la lumină.
Sunt poate vinovat când nu prea tac
În fața celor ce, având putere,
Minciunii îi dau aură de leac
Vorbindu-ne de taine și mistere.
Cu mult mai mult, când spre rostiri mă-ndrept,
Cad într-o mare, grea, vinovăție
Spun tot acei ce spun că nu sunt drept
Când văd căderea lumii-n nebunie.
O altă vină pot să am, firesc,
Prin simplul fapt, ce nu-i o întâmpare,
Că am puterea încă să iubesc
Și să accept, oricând, orice urmare.
Deși nu cred, că-s vinovat s-a spus,
Prin gândul care merge prea departe
Când știe că puțini privesc în sus
Temându-se, în mintea lor, de moarte.
Alte idei, că-s vinovat, eu am,
Pe care prea puțini le iau în seamă,
Din vremea când înaltul îl ținteam
Și ochii să-mi înalț nu aveam teamă.
Sunt vinovat... E drept să pun accent
Pe adevărul ce se zbate-n mine,
Că prea lipsind din viață, în prezent,
Uit să mai cred că ea îmi aparține.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu