Mereu am cunoscut femei frumoase,
Nu am nici azi ceva de reproșat,
Erau, pe totdeauna, grațioase,
Și nu știu cum de-n grații le-am intrat.
Au fost povești ce-s azi nemuritoare,
Ce-n felul lor au dat trăirii rost,
Găsind că viața-i clar folositoare
Cu iz prezent prin toate câte-au fost.
Le-am întâlnit cum dat a fost să fie,
În nopți târzii, ori într-al zilei miez,
Ca nu cumva în vis să se prescrie
Și să devină, prin dorințe, crez.
Mi-au fost și gând, și faptă, și-amintire,
Chiar au avut de-atâtea ori urmări,
Ca să arate câtă dăruire
Încape-n rostul marilor chemări.
S-au tot ivit, spre întâmplări motive,
Cu felul lor de orizont îngust,
Ca niciodată gânduri obsesive
Să nu creeze alt motiv, injust.
Și s-au ivit, în clasicele forme
Consemnele normalului îndemn
Ca dincolo de dogme ori de norme
Jocul să-și aibă rol de pas solemn.
Le știu pe toate... Toate-au fost frumoase,
Și le mai văd și azi și sunt la fel,
Și au rămas la fel de grațioase,
Făcându-mă să simt, să fiu rebel...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu