La taifasuri stau cu noul an,
Despre ce va fi și ce-o s-aducă,
Despre legea lumii ce, caducă,
Se va fi al vieții cal troian.
Multe-mi spune, însă-i prea puțin,
Spusele îi sunt, absurd scurtate
Ca și cum nu știe că se poate
Să accept al vieților destin.
Știu și eu că lumea e-n război
Și mereu un alt război începe,
El, într-adevăr, corect percepe
Că război e, zi de zi, în noi.
S-a ajuns spre maximul fatal
Când se cere-ntreaga ascultare
Însă toți sunt fără de răbdare
De-a-și lăsa amprenta rolului central.
El îmi spune că nu e de-ajuns,
Că urmează marile dezastre
Ce-nnegri-vor zările albastre
Soarele ținându-l mult ascuns.
Tot ce-mi spune greu e să ascult,
Multe par voit amestecate,
Ca și cum o mie de păcate
Cer ca plată mult, extrem de mult.
Începutu-i e de mulți dorit,
Simte chiar că unii îl forțează,
Trecerii voind a sta de pază
Ca să-l știe spre final grăbit...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu