Trăirea ni-i, zicem, ocultă...
Prin zid însă unii m-ascultă,
Şi-ncearcă să facă din mine,
Un ceva ce lor le convine.
Îmi spun că mă apără, poate,
De-a face un rău, ori păcate,
Dar tot mi-aș dori să-mi explice
Cu cine e totuși complice?
Îl simt cum de vise mă suge,
Şi-mi pune iubirii belciuge,
Aceasta nu cred ca-i o veghe,
Mai repede-i umbră de zeghe.
Nu ştiu cum nici somnul nu-l fură
Când zic ce îmi vine la gură,
Dar ştiu că-i e dat să se mire,
De-n vorbe-i pun stropi de jignire.
Nu-mi pasă, n-am nici o idee
De este bărbat sau femeie,
Aş vrea doar să ştiu ce trăieşte
În viaţa-i ce-o duce muţeşte.
În vremea aceasta de luptă
Dreptatea-i o sabie ruptă,
Şi ea se închină-n tăcere
La cei ce ajung la putere.
Ca cel care-n taină m-ascultă,
Slujind o putere ocultă,
Sunt mulţi, o întreagă armată
De Iude cu spirit de haită.
Ne intră prin case, hoţeşte,
Ne strâng demnitatea în cleşte,
Ne intră-n cearşaf, chiar şi-n piele,
În creier, de gânduri să-l spele.
În ochi, nevăzut ne pătrunde
Prin tehnici ticsite de unde,
Să pună-n tipar raţiunea,
Să schimbe-n bizar viziunea.
Ne-ascultă fereastra închisă,
Şi chiar o banală premisă,
Ce facem, ce spunem, se ştie,
Ni-i viaţa amară prostie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu