Surprins de Marx

Cu sufletul de îndoială ars,
Fără-a-mi dori altceva a mai face,
Îl recitesc, cu interes, pe Marx,
Găsindu-l vinovat că nu-mi displace.

L-am mai citit când el era numit
De lume nouă creator, părinte,
Şi, mai apoi, când, într-un mod smintit,
Spuneau c-a fost un om fără de minte.

Ca şi atunci, şi-acum rămân surprins
De modu-i general de-a înţelege
Că omul mult prea mult se lasă prins
În tot ce forme ia-n fărădelege.

Dar ce-a spus el nu cred că s-a-nţeles,
Nici nu s-a vrut măcar să se priceapă
Că adevărul nu-i pe interes
Şi, singur, niciodată nu se-ngroapă.

În schimb a fost tradus şi adnotat,
Şi completat cu simple ipoteze,
Că a ajuns să fie evocat
Ca motto şi izvor de false teze.

Unii-au crezut că ştiu îndeajuns,
Că-şi definesc prin el toată formarea,
Dar ei l-au luat pe Marx ca un răspuns,
N-au înţeles că Marx e întrebarea.

Sacralizat, l-au pus într-un tablou,
Dându-i în seamă multă plus valoare,
Şi-l închinau la el pe omul nou,
În zile de numită sărbătoare.

Viaţa ca-n Marx, ca-n ceea ce a scris,
Rămâne totuşi clară utopie,
De multe ori chiar el s-a contrazis
Prin ceea ce, ca om, i-a fost să fie.

Modelul, orişicum, e depăşit,
N-avem decât o lume pe Planetă,
Stăm între plus şi minus infinit
Şi fiecare, fapte, îşi regretă.

Pământul ne dă pâine tot mai greu,
Şi tot ce se produce se consumă,
Că Marx nu ţine loc de Dumnezeu,
Filozofia lui nu-i o cutumă.

Nici el, cu Engels, nu a fost egal,
Chiar dacă el credea-n egalitate,
N-a dovedit că geniu-i ireal
Şi prostul chiar o mare raritate.

În bănci se strâng şi drame, nu doar bani,
Şi crime, şi dezastre, şi războaie,
Pământul doar îngroapă pe tărani
Înnebunit de munţii de gunoaie.

Eu ştiu c-a fost un genial evreu,
Ce şi-a avut Talmudul sfântă lege,
Şi-a fost, fireşte, relativ mereu,
Simţind că lumea poate să-l renege.

De ar fi fost un simplu cabotin,
Scuzat era că n-a putut discerne
Când a-nţeles că fi-va, prin destin,
Părinte al iluziei eterne.

Cu Marx, de mult, am încheiat un cont,
Dar îl citesc din lipsă de repere,
Când viaţa-şi vrea fixat un orizont,
Şi n-am asupra ei nici o putere.

Cândva, dorind răspunsuri, l-am citit,
Dar m-a convins, în grabă, disperarea,
Că între plus şi minus infinit,
Nu-n Marx găsesc răspunsul, ci-ntrebarea.