Privindu-te-ntr-a timpului oglindă,
Ştiind de noaptea-n care-o să ne prindă
Clipa-mplinirii visului prezis.
Venind cu amintiri din viitor,
Nu stau să mă îmbăt cu apă rece,
Chiar neplăcându-mi timpul care trece,
Multe nu-ţi spun şi să-ţi rămân dator.
Te ştiu în sensul cel mai pur lumesc,
Cu tot ceea ce-ţi place ori nu-ţi place,
Cum, altfel simţi, că e firesc a face,
Când nu-i deloc normal să mă grăbesc.
Ştiu sânii cum îşi iau, un cerc, contur
Şi prinderea în palmă abia-şi lasă,
Iar buzele-n zvâcnire mi le-apasă,
Când nu mai pot pornirea să-mi îndur.
Acum ştiu bine, încă te-ndoieşti
De ce-ţi dau veste că se va-ntâmpla,
Că nefiresc ar fi să fie-aşa,
Însă nici tu nu ştii de ce roşeşti.
Încă ţi-s temeri treceri peste prag,
Ţi-au fost şi-ți sunt motiv de cumpănire,
Şi tot nu ştii cum să îţi dai de ştire,
Că rosturi de-mplinire te atrag.
Tu chiar nu ştii... Pe tine te-am descris,
Şi pântecu-ţi ce ştiu cum pune semne
Când vrea, în felul lui, să mă îndemne
A-şi fi motiv de a se şti decis.
Îţi recunosc dorința de mai mult,
Ori de profund, de altfel, de mai bine,
Din cum îţi e venirea înspre mine,
Dacă mă simţi că nu vreau să te-ascult.
Şi nu mă tem când mă voieşti ţinut,
De coapsele-ţi ce-avântul mi-l înfrânge,
În arcuirea ce-mi vibrează-n sânge
Indubitabil pas pe prag bătut.
Iar nopţilor, de nu le vrei sfârşit,
Sânii-ţi se lasă în căuşul mâinii
Cu frăgezimea lor de miez al pâinii,
Simţindu-mă spre fapte iar pornit.
Aşa, fără să ştii, mereu exişti,
Acestui timp şi-n vremuri viitoare,
Oricât această viaţă-i trecătoare,
Şi ochii-mi sunt aşteptători şi trişti.
Dintr-un ştiut, mult prea puțin ştiut,
Îţi spun de tot ce trebuie să fie,
Îţi spun, acum, întâia oară ţie,
Că pas pe prag ne-avem a fi bătut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu