Ţi-am spus-o înainte să te ştiu,
Şi-aşa îţi spun şi-acum, nici nu îmi pasă
Că unii-mi spun că este prea târziu.
Te-am zugrăvit, mereu, în poezie,
Te cunoşteam, ziceam, din amintiri,
În vis mi-erai rebelă fantezie,
Modelul unei veşnice iubiri.
Aşa cum eşti, am spus... Deja-i ştiută
Privirea ce ţi-o ai, în mod firesc,
Şi chiar când lupţi pe-a timpului redută
Mi-e clar că dat îmi e să te-ntâlnesc.
Am tot vorbit, spunând cuvinte multe
De trupul tău ce mulţi ţi-l vor văzut,
De neputinţa vrerilor oculte
Ce l-au dorit în patimi decăzut.
M-am învăţat, deja, visând, cu tine
Nimic acum nu-ţi poţi păstra ascuns,
De nu mai ştiu ce încă mă reţine
Şi-n vorbe pun un evaziv răspuns.
De-atâtea ori am spus, şi n-aveam teamă,
Să cred că tot ce spun e chia real,
Să nu îmi pese a lua în seamă
Mult prea normalul gând raţional.
Acum te văd şi-ţi spun că eşti frumoasă,
În ochi îţi văd al vieţii foc mocnind,
Şi mi te cer, lui Dumnezeu, mireasă,
Ca-n nemurire să ne fim, trăind.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu