vin din cele patru zări,
Şi-mi trăiesc în lumea-aceasta
marile-mi însingurări,
Puntea-nspre această viaţă
e-ntr-a tale frământări,
Regăsindu-mă-n speranţa
clipelor de dezmierdări.
Bucuria, în tristeţe,
numai tu mi-o mai găseşti,
Iar, când simt genunchiu-ţi umed,
cu dorinţe mă hrăneşti,
Cu idei de înserare
tu prin gânduri poposeşti,
Şi pe pleoapa-mi obosită
cu-n suspin mă defineşti.
Mă întorci la rostul vieţii,
mi-eşti cutremur şi pârjol,
Când miroşi, toată, a nufăr,
nu mai am nici control,
Orişicât ţi-ar fi dorinţa
unui început domol,
Prin adânc de veşnicie
caut, lumea s-o răscol!
Şi vom fi, ca drum prin viaţă,
chiar şi-n culmea disperării
Vis luminii Lunii albe,
şi stindard eliberării,
Cunoscând altfel iubirea,
prin condeiul explorării,
Ca miracol al trezirii
înspre drumul transformării.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu