Nici nu-mi doresc un titlu elitist,
Vreau doar ca prin cuvinte potrivite
S-aduc spretanţa-n om când e prea trist.
Nu vreau, nicicum, idei filozofale
Să-mi fie vers mereu răstălmăcit,
Ca să creez emoţii triumfale,
Sintetizând ceva ce am citit.
Aduc din viaţa mea, ori chiar din lume
Simţiri, trăiri, speranţe, bucurii,
Iar uneori, spunând, direct, pe nume,
Necenzurate gânduri timpurii.
Chiar dacă eu am adunat de toate,
Şi spre mai mult a învăţa tot tind,
Nici dacă-mi pun, voit, beţe în roate,
Nu pot să scriu, la cel ce sunt, gândind.
În orice om, ori faptă, am o muză,
Şi chiar idei din gândul meu îmi vin,
Dar simt, şi spun, altceva călăuză,
Numind-o soartă, uneori destin.
Despre iubire scriu din amintire,
De prin trecut şi chiar din viitor,
Cu bucurie, chiar cu fericire,
S-o pun în vers mă simt, normal, dator.
Elitele se pun la înălţime,
Şi cred că omu-i formă de tipar,
Iar cum zic ei, aşa-n viitorime
Nimic nu va mai fi particular.
Eu văd, ca simplu trecător spre moarte,
Că fiecare om e-n felul lui,
Şi faptele îşi au un rost aparte,
Dând o măsură clară timpului.
Proorocesc, presimt, ori dau de veste,
Din vremuri vechi aduc ce-a fost uitat,
Iar uneori fac versul o poveste
Cu ceea ce, eu ştiu, va fi-ntâmplat.
Nu scriu că vreau să scriu... Nu-mi dau poruncă,
Să fac ceva cât nu e prea târziu,
Nici n-am să spun că scriul e o muncă,
Ceea ce fac e simplu: eu doar scriu!
Scriu pentru cel ce vrea să înţeleagă
Că-n soartă drumu-i mers, mereu, pe jos,
Şi pentru cel ce viaţa nu şi-o neagă,
Şi pentru cel ce vrea trăi frumos.
Spun iar, repet, că nu pentru elite
Adun mereu cuvânt lângă cuvânt,
Ci pentru cei cu vieți obişnuite,
Ce ţara li-i pământul cel mai sfânt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu