În noaptea asta, de ai fi cu mine,
S-ar face luminos al nopții cer,
Că rug ai fi, iar eu arzând în tine
Drept aș avea să îți devin reper.
Nu m-aș feri să cred în nemurire,
Lăsându-mă să știu că-ți sunt dator
Pentru atât de multa-ți dăruire
Reverberând un gând din viitor.
M-aș replia, mai rar, și doar ca formă,
Ca să privesc spre poarta dinspre rai,
Și-apoi să simt dorința ta enormă
De-am spune c-am trecut-o, prin viu grai.
Și când va fi să crezi în conjunctură
Prin fantezii să fii ceea ce vrei,
Uitând de limitări și de măsură,
Dând, prin iubire, visului, temei.
În limite, oricum, nu știu a crede,
De judecăți sumare-s depășit,
Cu tine, însă, n-aș putea prevede
Când totu-i convergent spre infinit.
Și cum nici ziua nu aș vrea să vină,
În seama ta m-aș da, și-al tău cuvânt
Ți l-aș privi ca rază de lumină,
Găsindu-mi, înspre ea, mereu, avânt.
Aș vrea mai mult... aș vrea o noapte-ntreagă
Să ne lăsăm mânați de-al vieții vis,
Și ritmul clipei viața să ne-atragă
Spre altă noapte-ntreagă-n Paradis.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu