Dacă vei vrea să fugi, nu se mai poate,
Din tot ce-ai spus există doar acum,
Și mai există dorul tău de toate,
De primul pas și-un început de drum.
Cum tu ai spus, a nopții-mpreunare,
De după rostul zorilor de zi,
Ne va reda fireasca-nseninare
Ce mai apoi și munții-i va urni.
Ți-s adormite multe gânduri bune
Ce vieții ai uitat să le mai ai,
Și-n orizontul minei de cărbune
Idei de neputințe au prins grai.
Acum, o zi sau două, nu contează,
Intră-n normalul sensului real,
Ca să îți ai dorința clară, trează,
Mereu crescândă spre paradoxal.
Să pleci, oricât ai vrea, nu ai pe unde,
Oriunde-ar fi, spre mine vei veni,
Grăbind simțiri puternice, profunde,
Să nu te poți prea repede opri.
Așa cum știi, va fi din prima clipă
De haine și păreri să te dezbraci,
Uitând a te feri de fapte-n pripă
Iertându-mă de cumva sunt stângaci.
Și-ai să mă lași, fără a-mi cere voie,
Ideii de-a dormi să-mpotrivesc
Realul sens că, totuși, e nevoie
De-mpreunări și rodul lor lumesc.
Acum încep numărători de ore,
Și-ncep povești să-și aibă început,
Mai toate întrebările-s majore
Făcându-și drum spre a trăi-n trecut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu