Răcnesc nebunii îndemnând la luptă
Având dorințe luate cu-mprumut,
Dintr-un crâmpei de plan ideea-i ruptă,
Tradusă în limbajul surdo-mut.
Întâiul gând e pumnul ce lovește
Doar pentru că e strâns spre a lovi,
Stârnit de cel ce altfel lenevește
Și lene-i este chiar de a muri.
Puțin gândesc cei gata de bătaie,
Limbaju-i la nivel de papagal,
Îndeamnă, plini de ură, spre războaie,
Văzând bătaia ca un drept legal.
Nu au habar de-a respecta vreo lege,
Că nici măcar nu au o lege-a lor,
Și nici efectul nu-l pot înțelege,
Nici chiar când pumnul e omorâtor.
Ca-n junglă se răcnește-n plină stradă,
Și se aude urlet de șacali,
Prostia face, iar și iar, paradă,
Clamând pe idioții virtuali.
Nu-i de ajuns... ei vor doar foc și sânge,
Vor caldarâmul, iar, un eșafod,
Convinși fiind că răcnetul înfrânge
Pe cei ce nu-s cu ei pe calapod.
Freamăt nervos se simte, chiar de vede
În gesturi, în cuvântul de salut,
Nebunii, neavând în ce se-ncrede,
Răcnesc devize luate cu-mprumut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu