Viața-mi, trecând, ajunge un întreg
De amănunte vagi, fără valoare,
Când fără de-mpliniri întâmplătoare
Îmi poate fi motiv să mă reneg.
Ce e real e cu motiv real,
Palpabil, și vizibil prin efecte,
Însă uitând de minime aspecte
Devine efemer, abstract, banal.
În umbre, de-i posibil, când privesc,
Constat că întâmplările ciudate
Sunt fapte ce-au rămas neterminate
Și-s obligat, ca drum, să ocolesc.
Prezente sunt în fiecare pas,
Și-n orice faptă îmi găsesc o vină,
Când între întuneric și lumină
De gândul revanșard mă las atras.
Când însă-i clar că pasu-mi stă în loc,
Mă știu dator cu gândul despre mine,
Cu barieră între rău și bine,
Și prea puțina-mi cale de mijloc.
Ce-i ireal nu e lipsit de sens
Oricât aș vrea să-l văd cu nepăsare,
Mizând pe o totală separare,
Nici să-l evit nu pot, ca gol imens...
Astfel realul, e-ntr-un fel, altfel,
Continuă idee și prezență,
Punând doar adevăru-n evidență,
Potrivnic uneori, ba chiar rebel
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu