Sunt vânător de antice cutume,
Și singuratic călător grăbit,
Spre locul meu din margine de lume,
Acolo unde timpul m-a dosit.
Vin cu idei din orizonturi vaste
Și pentru ele sunt numit năuc,
Prin contraponderi mi se spun că-s proaste,
Ar trebui de-altceva să m-apuc.
Aud mereu un ceas în tâmpla dreaptă
Și-nvăț cum să zâmbesc nepăsător
Că-i timpul scurt și viața nu așteptă
Când mă gândesc, din când în când, să mor.
Vânând aduc în lume, dau de știre,
Că multe adevăruri s-au uitat,
Și oamenii nu fac deosebire
Între puțin murdar și prea curat.
Iar din prezentul fără de hotare,
La ceasul când și gândurile dorm,
Vânez consensul unor calendare
În care timpul vieții-mi e enorm.
Când anii mi se pun la socoteală
Mă recunosc și eu că-mbătrânesc
Dar faptele se-arată cu-ndoială,
Numărătorii, clar, se-mpotrivesc.
Și plec mereu spre porțile deschise,
Încerc să nu privesc prin alte părți,
Cu buzunarul doldora de vise
Să scriu povestea vieții-n multe cărți.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu