Opriți-vă! Vă spun încă o dată,
Opriți-vă cât nu e prea târziu,
Nu mai loviți la fel ca altădată,
Nu mai puneți iubirea în sicriu.
Vă-mpăunați, continuu, cu credința
Și-l pomeniți mereu pe Dumnezeu,
Ca să se vadă, ziceți, pocăința
Dar măsluiți, ideile, din greu.
Nu-mi mai vorbiți frumos, știu că minciuna
Vi-i fundament la orișice cuvânt
Că obicei vă e, dintotdeauna,
Să n-aveți, nici o clipă, ceva sfânt.
Greu acceptați ce spun, când spun pe față,
Vă par acum, prea mult, periculos,
Că pot să scot, din neguri și din ceață,
Gândul ascuns și faptele pe dos.
Degeaba vreți să deveniți dovada
Unui obrazul curat, nedat cu fard,
Că tot demasc imaginea, fațada,
Dorinței ce-o aveți în foc să ard.
Povestea voastră mult prea multă vreme
A tot întors priviri spre ce ați vrut,
Eu, însă, neavând de ce mă teme,
Să văd ca voi nicicum nu am putut.
Și-a fost să văd altceva, făcătura
Ce v-arăta ca oameni fără greș...
V-am arătat că depășiți măsura
Gunoiul mult e adunat sub preș...
Vă spun din nou, cu vorba apăsată,
Opriți-vă cât nu e prea târziu,
Nu mai loviți la fel ca altă dată,
Oricum, blestem e tot ce-aici, acum, vă scriu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu