Te-am regăsit sub umbre de lumină,
Într-un halou prea mult întunecat,
Ascunsă de menirea-ți pur divină
De-un mare zid ce l-aș numi păcat.
Din timpuri vechi simțeam a ști de tine,
Și chiar mai mult, cu totul te știam,
În visul tău m-am regăsit pe mine,
Cel ce sunt azi cum și atunci eram.
Ideea de-ar fi simplă aventură,
Ar fi avut, de mult, un început,
Dar e altfel și-o altă anvergură
Și-o are, nonșalantă, din trecut.
Gândul acum, se mai întâmplă, zboară
Reverberând la tainice chemări,
Iar eu te simt, a nu știu câta oară,
Că tot confunzi răspunsuri cu-ntrebări.
Și uneori, când zici că ești aproape,
Aluneci înspre alte însoriri,
Ca valul ce se crede dus de ape,
Crezându-se un mal de-mpotriviri.
Acum e vremea clipei de schimbare,
Ca prin normalul vieții să devii,
Concretizată clipă viitoare
La care totdeauna să revii.
Iluzia ți-o lasă, dar, să plece
Ca tu să-ți fii un corolar deplin,
Să-ți fii concretul vremii care trece,
Intrând în rolu-ți concludent, divin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu