Între extreme limita-i incertă,
De multe ori e creasta unui val
Ce pare drept lumină la ofertă
Denaturând, ca și contur, un mal.
Conturbator, o simplă împărțire,
Fără de rest sau cu un rest infim,
Dă de-nțeles, prin clara-i denumire,
Că limite prea mult ne definim.
Din înmulțiri prea mult nu se pricepe,
Nimicul definindu-se curat,
Iar decăderea din nimic începe,
Când totul e, impropriu, expandat.
Extremele se vor doveditoare
Ca minim și ca maxim absolut,
Dacă privirea nu e rotitoare
Și vede doar un singur început.
Sporovăiala a ajuns dovada
Exactității punctului țintit
Celor ce văd curajul prin bravada
De-a tot vorbi de rostul mult dorit.
Iar limita de care se vorbește,
În fel și chip, chiar fără de motiv,
Incertă devenind, nu se oprește,
Nici chiar la rostul ei limitativ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu