În roșu-n toamnă... Ai să-mi fii frumoasă,
O floare în contur desăvârșit
De timp aleasă și de Cer aleasă
Firescului, ca drum, nicicând sfârșit.
Venind din ploi, ori arșițe, de vară,
Cu rostul dat, dar de puțini văzut,
Va fi să-mi fii crâmpei de primăvară
În multe nopți lipsite de trecut.
Sub semnul lor, născându-se visare,
Trăiri de foc te vor redefini,
Numindu-te când miez de întâmplare,
Când mare adevăr ce-i vrut a fi.
Nimicuri vor privi de la fereastră
Trupu-ți de vis, în palme modelat,
Și unduirea-ți devenind măiastră
Într-un concret ce rar este visat.
Va fi o toamnă cum n-a fost să fie,
Cu mari schimbări, prezise de contur,
Când tu, esențială poezie,
Vei ști de ce ți-am spus c-am să te fur.
Ai să-nțelegi și chiar înspre grăbire
Vei fi îndemn izvorâtorul gând
Cu visul tău de rodnică-mplinire
Dorința nemuriri-mi susținând.
Și trupu-ți palmei mele va da semne
Că-nspre firesc e îndemnat, grăbit,
De mult visate definiri solemne
În clar consens cu zboru-n infinit.
Toamna va fi altfel, cumva scânteia
Acelui rug, apoi de foc încins,
Prin care tu, redefinind femeia,
Vei fi un tot ce nu e de învins.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu