Doamne-aprinde rugul, fă un foc,
Fă-l să se înalțe către soare
Ca să lași de tot fără noroc
Pe cei doritori de închisoare.
Pune la-ncercări pe cei ce știi
Că prin vorbe fac doar gălăgie,
Însă-n toiul nopților târzii
Își au, în descântec, bucurie.
Să se ardă, să se facă scrum,
Cel ce vrea pe altul să-l tot fure,
Ori să-i schimbe al menirii drum
Prin idei absurde și obscure.
Pune adevărul ca tălmaci
Spuselor ce vor să fie spuse
Și îi lasă, fără rost, săraci,
Pe făptașii cu idei opuse.
Nu mai fi deloc îndurător
Cu cei ce spre Tine n-au chemare,
Și ridică steag de-nvingător
Dovedind că nu-s într-o eroare.
Ia din jar și pune-le sub pat,
Pune-l lor altar de închinare
Și le fă descântecu-n zadar
Și le dă durerea cea mai mare.
Vârf de flăcări pune-le-n priviri
Celor ce din foc vor vrea să-ți fure
Ca să ardă oameni și meniri,
Impunând nepotriviri obscure.
Fără de-ncetare pune-n foc
Pe măsluitorii de destine,
Să își aibă pas bătut pe loc,
Și, ca neam, o viață în ruine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu