Nenorociți!... Atât aveți în gând,
O răzbunare fără de repere,
Ce nici măcar absurdul nu v-o cere,
Când nesupușii îi luați la rând.
Nici nu contează pentru voi ce sunt,
Că sunt străini veniți la voi în casă,
Ori chiar ai voștri... vouă nu vă pasă
Decât de propriul vostru gând mărunt.
Nimic nu vă oprește să striviți
Pornirea ori dorința de speranță,
Sperând a fi doar voi cei fericiți
Și, dovediți, de mare importanță.
Tot ce aveți în minte sunteți voi,
Și cât s-aveți, așa cum vreți, plăcere,
Indiferenți la cei ce, cu nevoi,
Se zbat, trăind continua durere.
Vindeți iluzii cu-n stricat contur
Pândind câștiguri, definind efecte,
Ca-ntr-un final, ce-l prevedeți obscur
Să arătați că alții-s cu defecte.
Sunteți mereu de toate plângăreți,
Mereu găsiți pe cineva de vină
Ce vă oprește să aveți ce vreți
Căldură, împlinire ori lumină.
Preconfundând al viselor temei
Cu dovedita voastră neștiință,
În desfrânați vă căutați lachei
Cerându-le, în fel și chip, credință.
Pe nesupuși, cu gând mereu murdar,
Îi vreți reduși la viață-n rătăcire
Și le impuneți trecerea-n zadar
Dorindu-le mereu nenorocire!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu