Clipelor furate, viselor...
Mariei
Prea bine știu că tu-mi cunoști măsura
Chiar dacă, tot glumind, altfel o spun,
Gândind că la momentul oportun
În tine dovedită-i anvergura.
Și nu-i deloc o simplă întâmplare,
Iar vorbele au sens și au temei,
Că dincolo de multele-mi idei
Stau faptele ce nu cad în uitare.
N-am cum să mint, și știi și asta bine,
Oricum ar fi altfel și-ntr-un alt fel,
Când îți devin, prin conjuncturi, model
Ideea de-nceput îți aparține.
Tu ai măsura cât și cum încape
În cadrul vieții ceea ce-i concret
Și cât rămâne, ca întreg, complet
Din ce nu vrei cumva să îți mai scape.
Neștiința mea e dreaptă, nu-i injustă,
Ție îți lasă dreptul să alegi,
Și să-ți găsești puterea să-nțelegi
Ce-nseamnă mărginirea de-i îngustă.
Discuții mari cu vorbe demascante
Sunt transformate-n mari filozofii
De cei frustrați și unii, morți de vii,
Măsluitori cu teme aberante.
Ca să-i evit prefer să țin ideea
Ferită de obstrucții fără rost,
Și-n ce va fi, ca și în tot ce-a fost,
Eu să fiu eu, iar tu, doar tu, femeia...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu