Azi știi puține... Cumva tu tot mai crezi
În vise ce nu au nicicum repere,
Și-n gânduri, când mai stai, mereu visezi
Trăiri ce sunt banale, efemere...
Ce va urma, de vrei ori de nu vrei,
Te va găsi întocmai pregătită
Să vezi că fapta-ți este cu temei,
Și nu se lasă grabnic irosită.
Îți spun de-acum, îți spun cu un avans,
Ce-ți lasă timp de minimă gândire
Cât să-nțelegi că viața-i un balans
Și-alegere de ură sau iubire.
Va fi, în noaptea-aceea clar, real,
Că ești, precum ți-am spus mereu, frumoasă,
Și, dezgolindu-ți trupul, un portal
Se va deschide spre a vieții casă.
Un ritual, de-a pururi omenesc,
Când fi-vei dar și fi-voi dăruire,
Va fi să ne consacre-n mod firesc
Noului timp de fapte și iubire.
Altarul ce, în pântec, îți va fi
Motiv de gând spre viața viitoare,
În miez de noapte munții va urni,
Dând veste de trăire-n sărbătoare.
Ne va uni concretul efemer
Pentru oricât va fi această viață,
Și întru veșnicii, acolo-n Cer,
Strivind disprețul norilor de ceață.
Pe sâni, privirea-mi, fără de opriri,
Chiar și în plină zi va pune semne
Cu gândul tău de fapte și-nzidiri
Ce-nspre rodiri mereu or să te-ndemne.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu